Un element-cheie in problematica etansarii il constituie rostul de imbinare, care este, prin definitie, o structura constructiva dinamica, in sensul modificarii continue a geometriei sale. Miscarile din zona luftului depind in mod direct de materialul din care este executata rama, precum si de felul in care fereastra se raporteaza la zidarie. Practic, o imbinare de etansare poate fi supusa unor sarcini de tensionare, comprimare, forfecare si exfoliere. Pentru realizarea fizica a acestor interfete se pot folosi mai multe tipuri de solutii, cum ar fi, de exemplu, sigilanti aplicati prin pulverizare, benzi de imbinare impregnate, benzi de etansare multifunctionale, folii etc. Pentru alegerea celui mai potrivit material, este utila o intelegere exacta a fenomenelor fizice care au loc in proximitatea zonei in care se instaleaza produsul respectiv. De regula, dinamica previzibila este determinata de diferentele de temperatura (pentru ansamblurile din PVC si aluminiu), respectiv continutul de umiditate al ramei (la ferestrele din lemn stratificat). De asemenea, pe fondul existentei simultane a unui gradient intre zona de interior si cea exterioara, in mod automat in sectiunea transversala apar pe langa deformarile din planul ferestrei si tensiuni suplimentare pe directie perpendiculara. Expertii IFT pun la dispozitia producatorilor o metoda foarte simpla pentru a evalua modificarile dimensionale care au loc in aceste conditii, constand in aplicarea unei corectii in functie de tipul de material (PVC alb sau colorat, spuma PU, profile din aluminiu cu elemente de intrerupere a puntii termice). Cazul lemnului este mai special, intrucat implica luarea in considerare a deformarilor (dilatare sau contractie) generate de continutul de umiditate, care depind de o serie de factori precum esenta lemnului, dimensiunile sectiunii etc. Experienta acumulata pana in prezent demonstreaza ca modificari de cel putin 1 mm trebuie luate in considerare.
Conditii obligatorii pentru obtinerea rezultatelor scontate
Pentru alegerea corecta a celei mai potrivite solutii pentru fiecare aplicatie in parte, se impune luarea in calcul atat a proprietatilor impuse pentru imbinare (etanseitate la aer, la apa pluviala antrenata de vant, fonoizolare si siguranta), cat si a celor aferente materialelor (capacitatea continua de preluare a miscarilor, rezistenta la actiunea factorilor agresivi de mediu, anduranta mecanica si lipsa reactiei cu substantele chimice, compatibilitate cu celelalte produse folosite in mod uzual in zona si reactie acceptabila la foc). Prima categorie de materiale potrivite pentru etansarea rosturilor este reprezentata de cele injectabile, o conditie esentiala in cazul acestora fiind aceea de aderenta maxima la stratul de suport. Aceasta este asigurata, in general, prin aplicarea unui grund recomandat de furnizor, in cazul in care substratul este tencuit impunandu-se o atentie sporita din cauza tendintei de smulgere a acestuia. Modulul de elasticitate al materialului nu trebuie sa depaseasca 0,2 N/mm2 la o temperatura de -10 °C, iar sectiunea transversala a imbinarii este necesar sa fie proiectata tinand cont de modificarile preconizate ale ramei (generate de diferentele de temperatura sau de umiditate) si de caracteristicile fizico-chimice ale agentului de etansare.
Dimensiuni maxime ale rosturilor de etansare de 35 mm
Latimea rosturilor reprezinta un alt punct care suscita discutii in domeniu. Pentru a elimina orice neclaritati, expertii IFT Rosenheim au elaborat o metoda extrem de simpla si care ofera un suport corespunzator pentru planificarea operatiunilor de instalare, cu conditia indeplinirii cerintei ca deformarea totala admisa a materialului de etansare sa fie de cel mult 25% la exterior si de 15% la interior, cu aplicarea unui indice de corectie de 15% pentru gabaritul imbinarii, daca se folosesc solutii cu expandare redusa. O alta regula importanta este constituita de aplicarea unui cordon rotund realizat dintr-un material neabsorbant (cu pori inchisi) in spatele produsului de etansare, acesta constituindu-se, in acelasi timp, in limita pe adancime a imbinarii si asigurand aderenta pe doua fete a agentului (dupa cum demonstreaza experimentele curente, aceasta fiind net sperioara celei pe trei suprafete). Regula generala este aceea ca adancimea rostului trebuie sa fie jumatate din latimea acestuia si sa se incadreze intre 6 mm si 18 mm. De exemplu, pentru o fereastra instalata in planul fatadei, avand rosturi de imbinare doar pe adancimea profilului de rama, rosturile in cazul unui cadru realizat din PVC alb se situeaza intre 10 mm (pentru o latime a ansamblului de 1,5 m) si 25 mm (pentru o latime de 4,5 m). Aceste valori cresc pana la 15 mm - 30 mm in cazul sistemelor colorate, dar sunt mai mici daca se ia in considerare un profil din aluminiu, pentru care nivelul maxim admis al latimii rostului este de 20 mm, pentru o fereastra de 4,5 m.
Vremea improvizatiilor a trecut, este timpul respectarii standardelor de calitate
Desi pare laborios, iar, pe alocuri, anumite etape sunt pasibile de a fi eliminate invocand pretextul majorarii „nejustificate” a timpului de instalate, procesul de etansare descris anterior este singurul din categoria sa care are capacitatea de a garanta rezultatele dorite in materie de termo-fonoizolare si de a asigura ferestrei functionalitatea pe care o promite - si anume aceea de interfata intre mediul interior si cel exterior, capabila sa asigure un confort optim si o vizibilitate maxima. Desigur, obisnuintele sunt dificil de depasit, mai ales daca au fost cimentate vreme de peste doua decenii, insa pentru toti profesionstii din domeniu trebuie sa devina foarte clar faptul ca varianta ferestrelor montate doar cu spuma PU (eventual lasata la exterior in forma neregulata in care a expandat si supusa permanent radiatiilor ultraviolete si altor factori agresivi de mediu) este definitiv de domeniul istoriei. Intr-un viitor nu prea indepartat, piata va impune fara drept de apel o abordare corecta a operatiunilor de montaj, asumandu-si costul suplimentar, dar obtinand o calitate care, in Europa, este de mult standardizata.
