Jonctiunea sau conexiunea dintre rama elementului de tamplarie si zidaria din proximitatea sa este formata in principiu din trei planuri separate. Primul dintre acestea este denumit si nivelul etanseitatii la aer si este amplasat in partea dinspre incinta, rolul sau fiind acela de a preveni pierderile de caldura prin ventilatie, acumularile de apa din condens, precum si transportul fluidului prin structura jonctiunii. Teoria de baza a fizicii constructiilor impune ca temperatura acestui plan sa fie superioara nivelului critic a carui depasire favorizeaza aparitia mucegaiului. Pentru atingerea performantelor scontate, este obligatoriu ca planul respectiv sa fie prevazut pe intregul contur al elementului de tamplarie si sa nu aiba intreruperi. Pentru exemplificare, la o temperatura a aerului interior de 20 °C si o umiditate relativa a aerului de 50%, temperatura primului plan de etansare este necesar sa fie mai mare de 12,6 °C (izoterma punctului de roua). Cea de-a doua zona, cunoscuta de experti sub denumirea de plan functional, este plasata in aria mediana a ferestrei, toate sarcinile care apar in aceasta regiune trebuind in mod obligatoriu transferate in structura cladirii prin intermediul dispozitivelor de fixare. Regula generala este ca, pe langa deculparea de golul de montaj prin intermediul unor materiale speciale de etansare, zona functionala sa ramana complet uscata (cazul ideal) si separata de interior. In fine, la cel de-al treilea plan al jonctiunii, rolul principal al acestuia este de asigurare a protectiei impotriva intemperiilor. Practic, aceasta inseamna ca apa pluviala intrata in sistem sa fie dirijata sau drenata spre exterior in mod controlat, in acelasi timp eventuala umiditate formata in regiunea functionala urmand sa parcurga acelasi traseu. In cazul in care toate cele trei planuri descrise anterior sunt corect proiectate si puse in opera, clientul poate beneficia de mediu interior confortabil, un grad ridicat de siguranta, un consum minim de energie si de un aspect ingrijit al ferestrelor, dat de impactul minim pe care factorii agresivi de mediu reusesc sa-l exercite asupra acestor elemente constructive.
Diferentieri nete intre conditiile pentru cladirile noi si cele aferente reabilitarilor
Transpunerea in practica a principiilor enumerate anterior presupune, la randul sau, respectarea cu strictete a unor etape si reguli specifice, pastrand in acelasi timp nealterata optiunea firmelor care realizeaza montajul pentru o solutie sau alta, pentru un furnizor sau altul. Prima faza - care este precedata, desigur, de o formare corecta a golului de instalare (eng. reveal, ger. laibung) ce implica asigurarea rectangularitatii conturului si a planeitatii suprafetelor - include fixarea ansamblului in zidarie si realizarea corecta a transferurilor de sarcina. Aceasta se efectueaza practic cu ajutorul unor asa-numite cale de fixare (eng. setting blocks), perfect adaptate la structura peretelui portant. Dupa aceea, luftul dintre rama si glaf se etanseaza cu un material izolator adecvat, in conformitate cu cerintele specifice de termoizolare, prevazute pentru fiecare proiect (nota: latimea acestui rost trebuie sa se incadreze in limite rezonabile, situate, in general sub 20 mm). In cazul renovarilor, procesul respectiv este mult mai complex, avand in vedere probabilitatea ridicata a unei izolari inadecvate a zonei de zidarie adiacente golului de fereastra, ceea ce ar putea induce riscuri ridicate de formare a unor punti termice, cu efecte nedorite mai ales in ceea ce priveste formarea mucegaiului. In faza urmatoare se realizeaza formarea planului 1 de etansare, care implica montajul de benzi, folii, filme etc. pe intregul perimetru al ferestrei, cu o atentie sporita in zonele de colt si in cele de tranzitie, unde recomandarea este ca elementele respective sa nu fie taiate, ci sa-si mentina continuitatea. De asemenea, in cazul folosirii consolelor pentru fixare suplimentara, este necesara etansarea acestora pentru a se preveni transferul termic prin zona. In cazul in care prin orientarea cardinala sau amplasamentul geografic este previzibil ca fereastra sa fie supusa unor presiuni din intemperii, se impune montajul unei bariere la exterior, cu toate ca functia de bariera impotriva vantului poate fi preluata si de etansarea prevazuta pe partea dinspre interior. O sarcina importanta ce trebuie avuta in vedere este aceea a evitarii acumularii de umiditate in zona functionala. Daca in cazul zidariilor din caramida, aceasta conditie este mai simplu de indeplinit, in cazul celor din beton, fara ventilatie, este necesar ca structura de imbinare sa fie etansa la difuzia de vapori pe partea interioara si permeabila la exterior („regula de aur” valabila pentru Europa Centrala si de Est este „mai etans la interior decat la exterior”). O precizare importanta este aceea ca, indiferent de solutia de etansare aleasa, o conditie obligatoriu de indeplinit este aceea a durabilitatii materialelor folosite, care trebuie, in acelasi timp, procesate si puse in opera in stricta conformitate cu indicatiile furnizorului. Desigur, de o abordare distincta trebuie sa beneficieze problematica formarii planurilor de etansare in cazul reabilitarii cladirilor. In aceste cazuri este necesar sa se tina seama de anumite elemente cum ar fi: modificarea echilibrului functional existent; starea anvelopei; structura zidariei; exigentele legate de legislatia constructiilor de patrimoniu; gradul de termoizolare impus prin proiect; conditiile de lucru specifice pentru cazurile in care cladirile sunt locuite in timpul operatiunilor de inlocuire a ferestrelor.
